Una din cele multe este aceea a lui David, capetenia talharilor, care s-a citit in ziua Vinerii, la noi. Ca s-a aratat, in ce chip era mai inainte ucigas de oameni si cu alte rautati grele insarcinat si cum, caindu-se si venind spre pocainta lui Dumnezeu prin cinul calugaresc, atat s-a imbunatatit, incat si pe cei care ii avea diavolul supusi si osanditi spre chinuri i-a mantuit. Pentru ca a zis catre el ingerul: "Davide, Davide, Dumnezeu a iertat pacatele tale si de astazi inainte vei fi facator de minuni". Marea milostivire de oameni a lui Dumnezeu s-a aratat asupra lui, ca nu numai ca l-a iertat de atatea ucideri mari ce facuse, ci facator de minuni l-a aratat. Voiesti sa vezi si altul? Afla de Manase, care cincizeci si doi de ani a facut pe evrei sa se inchine idolilor si apoi, pocaindu-se din toata inima, nu numai ca s-a mantuit, ci si peasna (cantare, psalm, nn) a scris si a cantat-o lui Dumnezeu, care si pana in ziua de astazi se canta in biserica lui Dumnezeu. Asijderea si cei ce au cazut in patima dragostei trupului si s-au cait. Cati si cati au fost, ca nu au numar. Unul din ei a fost si proorocul David, ca si el a cazut in pacat de desfranare si de ucidere, dar, pocaindu-se, a luat iarasi darul proorociei. Asijderea si Maria Egipteanca din patima fara de satiu a desfranarii a ajuns la vietuire ingereasca si s-a invrednicit si de darul proorociei. Pentru aceea nici o piedica nu poate gasi omul ca sa se pocaiasca, ci numai de va vrea sa se pocaiasca, afla mantuire.

Deci si noi de acum inainte, fratilor, sa fim sarguitori, fiind incredintati ca daca Dumnezeu ca un mult milostiv a mantuit pe cei ce au cazut in adancul rautatilor, cu cat mai vartos nu ne va mantui pe noi care ziua si noaptea pentru aceasta ne rugam Lui cu deadinsul.

Insa auzind noi pocainta acelora ce am aratat mai sus, sa nu zica cineva ca, iata, ei au castigat si aici voia trupului si vor castiga si acolo desfatarea, ci sa zica mai vartos si sa creada ca patimasul nu va castiga nici cele trupesti de aici, nici bunatatile de acolo. Pentru ca cel ce se biruieste de pacate, cum poate sa se desfateze? Ce castig va avea aici pacatosul decat desfranarea, lacomia, iubirea de argint, rapirea sau alte patimi rele? Si stiti ca ei se dogoresc ca de vapaia iadului de poftele cele necuviincioase si se aprinde inima ticalosilor ca o vapaie de foc, tocmai ca a celor ce sunt bolnavi si ard de sete. Asadar drept este sa se spuna ca acestia si aici sunt osanditi si ticalosi si ca in veacul viitor se vor osandi spre chinuri, in veci, fiindca au iubit poftele trecatoare. Unii ca acestia trebuie sa suspine si sa lacrimeze, pentru ca pacatuiesc si desfraneaza. Cineva trebuie sa aiba mila de ei, iar nu sa creada ca dobandesc vreo dulceata. Cel ce petrece in fapte bune, cu adevarat castiga ambele parti, iar prin nepatimire si curatenie dobandeste bucurie negraita intocmai ca sfintii, bucurandu-se in Domnul. Si toate le socotesc dupa dragostea lui Dumnezeu, deoarece sfintilor se cade sa urmam in toate, cu bucurie.

Deci sa ne ostenim, fratilor, pentru mantuirea noastra, cu rabdare, supunere si taierea voii, care este marturia tuturor faptelor bune si ostenelilor laudate. Si asa vietuind, sa ne facem mosteni vietii vesnice, in Hristos Iisus Domnul nostru a Caruia este slava si puterea impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cuvintele Sfantului Teodor Studitul, Ed. Episcopiei Alba Iulia, 1994

Acestea fiind zise, se inaugureaza, in premiera mondiala pe tara, Jocurile Olimpice ale Mantuirii, episodul pilot. Din comisia de arbitri fac parte maestri confirmati, centuri negre in exorcizari, profesori doctori ingineri in materie de ape sfintite si masteranzi bucatari, cu specializarea "Colive, azime si tabele nutritionale in meniurile de post si pomana".

Prima proba, nunta. Nuntile, departe de a se mai petrece in modul arhaic in care s-au petrecut pana acum, cu popi ebrietati care confunda mirele cu nashul, mireasa cu soacra si lumanarile cu piscoturile, vor capata o tinuta noua, moderna si demna de marele premiu pus in joc. Pentru ca un trup bolnav nu are ce cauta in imparatia cerurilor, asigurarea medicala neavand acoperire in planurile paralele, nuntasii trebuie sa faca dovada stapanirii miscarilor de baza din manualul micului credincios, editie revizuita. La intrarea nuntasilor in biserica, popa ii va astepta langa altar facandu-si incalzirea, prin alergare pe loc, joc de glezne alternativ si cruci-viteza pentru mobilitatea incheieturilor. Domnisoarele de onoare, echipate obligatoriu cu chiloti omologati "moartea pasiunii" vor efectua cu evlavie roata in jurul altarului. Nasii, intru demonstrarea sprijinului pe care il pot acorda tinerei perechi, vor merge in maini de-a lungul peretilor, pastrand ritmul din "Isaia dantuieste", formula remixata. La semnalul parintelui, intreaga adunare va efectua rostogoliri inainte si inapoi, cu genunchii la piept, din apropiat in departat. Fericitii parinti ai mirilor vor efectua lumanarea regulamentara, soacrele langa panoul cu "morti" si socrii langa "vii". Cumnatii si cavalerii de onoare vor demonstra podul si statul in cap, cate cinci secunde pentru fiecare pacat marturisit si zece pentru cele nemarturisite.

Cununia va incepe cu clasica intrebare "baiete, o iei pe cetateanca sa iti fie nevasta credincioasa, sa te iubeasca, cinsteasca, asculte si sa te stie de frica cand vii seara beat de la bere cu baietii?". Spre deosebire, insa, de vechiul ritual, daruirea mainii miresei nu se mai face pe degeaba, ci doar in urma unei probe de credinta la care mirele va fi supus. Zece flotari in degete daca mireasa e virgina, douazeci daca nu e. Si baga, fiule, hai. Una, doua... in numele tatalui.... patru, cinci... si-al fiului... sapte... hai, mai cu credinta, fiule, mai cu credinta (mai cu talent, sopteste entuziasmata asistenta)... noua... si-al sfantului duh... amin.

In urma succesului avut de exercitiile fizice in cadrul cununiei, se vor introduce elemente similare si in procesul spovedaniei, rezultand de aici a doua categorie de cazne... pardon, probe, ale Jocurilor Olimpice ale Mantuirii. In loc de matanii, babele vor efectua flotari cu batai din palme, genuflexiuni si ture de biserica, in functie de gravitatea barfei de care se fac vinovate in ochii vecinelor de bloc. In aceste conditii, "Oastea Domnului" va capata o noua semnificatie, iar regimentele de babe cu brandul cat stejarul vor marsalui victorioase pe portile lacaselor de cult din intreaga lume. De exemplu, trei ture de biserica pentru minciuna, treizeci de genuflexiuni pentru furtul borcanelor cu gem de pe balconul aproapelui si zece cruci cu gantera in mana pentru ascultat cum vecinul isi bate nevasta la miezul noptii. In vremuri de pierzanie iesita din comun, se pot efectua mantuiri colective, prin scoaterea babelor la ture in jurul bisericii, in pasul strengarului, urmate de popa pe o trotineta, ca el nu are nevoie sa se mantuiasca de fiecare data, avand sutana imunizata la pacat.

Cea de-a treia proba, cea decisiva, va avea loc chiar la poarta raiului si va consta in tractiuni la bara si gimnastica artistica, pe muzica celor sapte coruri ingeresti. Concurentele vor putea opta pentru dans artistic cu basmaua, opturi cu cercul sfintit sau proba de rezistenta, constand in incasarea a de saptezeci de ori cate sapte ghiulele in cap, administrate de scos-din-minti-de-fericitul parinte teoctist cu cadelnita fumigena. Ca bonus, exista posibilitatea participarii si la proba de lovit clopotul cu capul, cu premii constand in cuie din gardul raiului, bilute de coliva din muci de ingeri si matreata din capul sfantului ioan botezatorul.

Festivitatile se vor incheia cu o licitatie publica, la care vor fi scoase spre vanzare urmatoarele: ciorapii sfintilor apostoli, primul tampon al mariei magdalena, preputul lui adam, o copie fidela dupa funia cu care s-a spanzurat Iuda si colectia de reviste deochiate ale fiului risipitor.

Cu inspiratie din partea Amandinei, pusa pe hartie de Rufio in anul de gratie 2008, aceasta poveste se doreste a fi un indrumar pentru tinerii insetati de lumina si adevar.

+ să iubeşti fără să fii iubit…

+ să slujeşti fără să fii preţuit…

+ să dăruieşti fără să ţi se mulţumească…

+ să te jertfeşti fără să ţi se recunoască...

+ să ierţi fără să fii iertat...

+ să-l susţii pe cel ce te-a lepădat...

+ să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit…

+ să crezi deşi nu vezi faţă în faţă…

+ să crezi deşi nu eşti pe deplin lămurit…

+ să investeşti clădind fără speranţe…

+ să taci pentru a nu face rău aproapelui…

+ să vorbeşti de dragul adevărului…

+ să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti...

+ totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros să te lipseşti...

Lupta-te, suflete, ca să primeşti acest har!

Stareţ Protosinghel Iustin Pârvu, Mănăstirea Petru-Vodă, judeţul Neamţ

ss="MsoNormal">sursa

Luca 8

43 Şi era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge; ea îşi cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul.
44 Ea s-a apropiat pe dinapoi, şi s-a atins de poala hainei lui Isus. Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit.

a. Întinde mâna, apropie-te de Dumnezeu cu credinţă

Dumnezeu afirmă despre oamenii care nu cred în El că sunt nebuni (Ps.14:1) însă ce putem spune despre oamenii care cred şi vorbesc despre El dar trăiesc ca şi cum nu ar exista. Consider că cei din urmă sunt mai vinovaţi, cei care nu cred măcar afirmă asta şi trăiesc după ceea ce cred însă ceilalţi păcătuiesc şi prin faptul că mint prin trăirea lor.

Dumnezeu este neschimbător - Căci eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb (Maleahi 3:6) . Dacă ni se pare că Dumnezeu nu este acelaşi, că nu mai răspunde la fel, că mai lucrează la fel atunci cu siguranţă că problema e la noi, nicidecum la El, El nu se schimbă! Când vom înţelege asta?? Dumnezeu vrea la fel de mult să vindece oamenii şi astăzi, îi iubeşte la fel de mult şi astăzi.

Trebuie să ne ancorăm în ceea ce este Dumnezeu şi nu să stăm agăţaţi în disperare de ceea ce a spus El şi să folosim Cuvântul lui ca pe ceva magic care poate face minuni şi are putere.

b. întinde mâna având aşteptări

Nu ai aşteptări? Ai intrat într-o criză sau despresie spirituală când nu-ţi mai doreşti nimic? Te-ai obişnuit cu Dumnezeu şi religia, te-ai plictisit de programe şi predici seci, totul pare lipsit de putere şi sens însă trebuie să repet, Dumnezeu nu se schimbă, problema e cel mai probabil la tine.  Ai o problemă mare dacă ai renunţat să speri şi să nu mai ai aşteptări pentru familia, biserica ta sau oraşul tău, roagă-te lui Dumnezeu să te umple de credinţă!

Ce aşteptări ai? E posibil ca să ai motivaţii greşite pentru aşteptările tale chiar dacă ele sunt bune. E posibil ca să ai aşteptări egoiste care doar satisfac poftele tale pământeşti. Verifică-te şi aminteşte-ţi că Domnul Isus nu a venit pentru a aduce bunăstare, prosperitate şi o bucurie continuă ci El a predicat şi trăit crucea.

c. întinde mâna cu hotărâre.

Femeia aceasta avea cele mai slabe şanse să ajungă la Domnul Isus datorită tradiţiei, religiei şi statutului femeii din vremea aceea, însă ceva a împins-o să treacă peste toate acestea.

Fii hotărât, stăruieşte înaintea lui Dumnezeu! Dumnezeu va răspunde la vremea potrivită, şi vremea potrivită e atunci când vrea El şi Dumnezeu va răspunde în modul lui însă trebuie să fim şi răbdători odată cu insistenţele noastre înaintea lui Dumnezeu şi să nu uităm că Dumnezeu nu este la dispoziţia şi slujitorul nimănui, El chiar nu are nevoie de noi, însă noi avem o nevoie disperată de El, totuşi El vrea cu dragoste să ne facă parte de toate binecuvântările cereşti şi duhovniceşti.

Ni se spune mereu, să nu strigăm, să nu fim fanatici, să nu depăşim limita, să ne încadrăm în programe, că anumite lucruri nu mai sunt valabile, şi tot felul de afirmaţii false de genul, nu vreau să incit la răzvrătire însă Dumnezeu rămâne acelaşi, ieri, azi şi în veci iar cuvântul Său deasemenea de aceea îndrăzniţi şi faceţi tot ce puteţi în limitele cuvântului Său pentru a primi ceea ce Dumnezeu vrea să-ţi ofere şi tu aştepţi.

Odată întors acasă am reevaluat ceea ce am scris. Adunasem, în trei săptămâni, vreo 200 de pagini bătute la maşină. Am tăiat zdravăn. Eu făcusem poezie. Am reluat totul. A ieşit altceva. Un fel de proza. O carte întreagă de peste 80 de pagini.

Se cheamă "Îngerul cel mai scurt înspre mâine" şi nu este încă publicată. Îmi tot spun de 14 ani că-i va veni timpul. Acum chiar cred că vremea publicării ei se apropie. Fiindcă l-am cunoscut pe Îngerul aceasta acurt. În cartea aceea scrisă de mine, El însemna mântuirea. Dar înseamnă şi Iubirea, şi Pacea, şi siguranţa că mîine poate fi veşnicia care poate fi mâine. "Îngerul cel mai scurt înspre mâine" este mântuirea. Este salvarea mea din păcatele mele.

Adică o zi cu Domnul înseamnă siguranţa alteia şi alteia până dincolo de toate zilele. Înseamnă Prezenţa Sa în viaţa mea cu tot ce aduce ea: linişte definitivă, plenitudinea iubirii, dedicare fericită. Şi îngeri...

Vremea este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul credinciosilor: aceasta in Apus s-a si facut, mai ales dupa razboi, indeosebi din anii ‘50 incoace; iar cei ce au ramas - dintre acestia sunt cei care acum recunosc, si iubesc - si primesc, acolo, Ortodoxia.

Paradoxal, pe noi Comunismul ne-a pazit, intr-o masura, in felul lui; dar acum a venit vremea (Ioan 17, 1). Vom fi nevoiti sa vedem propasiri si izbanzi din partea catolicismului si a celorlalte secte; sa ne vedem facuti de ras si de rusine de catre mass-media, si pe noi insine, si pe iubita noastra Biserica, si tot ce avem mai scump si mai sfant in lume; sa rabdam ocari si prigoane din afara, iar dinlauntru smintiri, si poticniri, si vanzari (Apoc. 13, 7).

Comunismul a lovit cu sabia; “New Age”-ul - mai ales cu minciunile acestui veac trecator: caci a inceput “ceasul lor, si stapania intunerecului“ (Lc. 22, 53). Si daca “s-a dat lor stapanire” (Apoc. 13, 7), cine va putea sta impotriva voii lui Dumnezeu?

Dar, lui Dumnezeu voim noi a sta impotriva? Cum, atunci, vom fi lui Biserica, si Mireasa Hristosului Lui? Caci judecand dupa Scripturi, precum si dupa privelistea care ne inconjoara, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica - adica noi - sa se curete de toate preacurviile ei, sa se spele de toata necuratia ei (Iez. cap. 16), sa se “lamureasca”, intru cele din urma, ca aurul in cuptorul ispitirii, sa se lepede de tot ce este strain sfinteniei ei, sa se smereasca pana in sfarsit, sa se gateasca Mireasa in asteptarea Mirelui (Apoc. 22, 16-17).

Acum va trebui sa se lamureasca credinta noastra; acum se va vedea, in sfarsit, ce va fi fost Biserică - si ce nu; acum - care va fi fost acel “popor binecredincios de pretutindenea” (cf. Liturghierelor recente), si ce anume va ramanea “neclatit de portile iadului” (Mt. 16, 18)… si ce va trebui sa cada. Nevoie este de acest “necaz” (Tes. 5, 3), pentru ca acum, in sfarsit, Vremea sta sa nasca Vesnicia.

Infricosatoare lucruri… dar nu “bagandu-ne capul in nisip”. ca strutul, ne vom pregati pentru ceea ce nu vom putea stavili. Infricosata vreme; dar, daca de la Dumnezeu ingaduita - mantuitoare. “Acum mai aproape este noua mantuirea decat am crezut” (Rom. 13, 11), si decat cand au crezut stramosii nostri; ca in zilele Sfantului Ioan Botezatorul doar “se apropiase” Imparatia Cerurilor (Mt. 3, 2), acum este “langa usi“ (Mc. 13, 29), si “mladitele smochinului” vestesc vara (Mc. 13, 28). Acum a si inceput acea vreme cand “cel ce nedreptateste - mai nedreptateasca, si cel ce spurca - mai spurce“ (Apoc. 22, 11) - si oare nu s-a umplut intreg globul pamanesc de “promiscuitate” si de libertinaj neinfranat, ca cele de negandit in urma cu vreo treizeci de ani - acum sunt “moneda curenta”? - dar, desi mai putin vadit, si vremea cand “si cel drept mai faca dreptate, si cel sfant mai sfinteasca-se“, ca “Cel ce este sa vie va veni, si nu va [mai] zabovi“, si “plata Lui in mana Lui” (Evr. 10, 37 si Apoc. 22, 11-12) pentru fiecare.

Vremea este ca Biserica sa se intoarca intru ale sale, sa ne reinvatam mai multa incredere in Dumnezeu decat in cele vazute si “mai la indemana“, si sa ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu, decat pe mijloacele acestei lumi; iar aceasta, indeosebi cand aceste mijloace ne silesc sa imbratisam si atitudinile acestei lumi, punand deoparte, fie si provizoriu, poruncile lui Hristos. Ca astazi, de ne vom afla despartiti de Hristos, ce ne vom face, de la noi insine, cand ne vor intampina “portile iadului“ (Ier. 12, 5)? - “Nu intru putere mare, nici intru tarie, ci intru Duhul Meu, zice Domnul Atottiitorul” (Zah. 4, 6)”.

Părintele Rafail Noica (“Scrisoare catre un Arhiereu”)

Astazi, este o Zi de Mare Sarbatoare, ii pomenim, cinstim si praznuim pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel, cei care in ciuda tuturor incercarilor si chinurilor la care au fost supusi, nu au incetat nici o clipa sa propovaduiasca Evanghelia, dupa ce Iisus Hristos s-a innaltat la Cer . Noi, suntem cu totii copiii lui Dumnezeu si ucenicii Sfintilor Apostoli, sa nu incetam asadar a-i cinsti, sa nu incetam a le cere ajutorul atunci cand suntem incercati sau coplesiti de neputinte, de ispite, de greutati, necazuri, dar, sa le multumim si la ceas de bucurie... sa le innaltam rugaciuni, si sa-i rugam a mijlocii pentru noi, cu credinta.

Că iată zic ţie, fiule, vor veni zile când vor strica creştinii cărţile Sfintelor Evanghelii şi ale Sfinţilor Apostoli şi ale dumnezeieştilor Prooroci, ştergând Sfintele Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte elineşti. Şi se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. ( Sfantul Pamvo )

Parintele Ilie Cleopa a predicat astfel :

Fie ca, prin rugaciunile lor, sa se intareasca credinta in lume, sa ne dea Domnul pastori buni, devotati pentru Biserica si Evanghelie, iar noua tuturor mintuire! Amin.

Când veţi curăţa sufletele voastre, atunci vor străluci şi se vor împărtăşi de prezenţa lui Dumnezeu şi de dumnezeiasca şi cereasca Sa strălucire. Atunci, sufletele vor fi ca nişte oglinzi curate, receptive la lumina dumnezeiască şi vor putea primi şi ele strălucire. ( Sfantul Dionisie Aeropagitul )

Vor fi fericite statele când le vor conduce iubitorii de înţelepciune sau când conducătorii lor vor putea să se dea studiului înţelepciunii. ( Boetius )

"Iubirea, asadar, este aceasta: atractia naturala spre un lucru dat. Prin urmare, atunci cand sufletul este simplu si are doar o singura intentie si este ca atare in mod desavarsit dumnezeiesc, el descopera un bine in mod unic desavarsit si imaterial, un bine care este vrednic de zel si iubire si ne uneste cu el si devine parte din el prin puterea si lucrarea iubirii insasi, fiind modelat de ceea descopera si intelege neincetat. Sufletul devine, in aceasta unire cu binele, tot ceea ce este acela la care participa.
Prin urmare, iubirea este capul tuturor implinirilor virtuoase si prima porunca a legii. Daca sufletul ar ajunge la aceasta tinta, nu ar mai avea nevoie de nimic. Caci viata Fiintei Supreme este iubire" - (Sf. Grigorie al Nyssei, - Despre suflet si inviere)

"In iubire se afla cea mai buna aparare a noastra" (Sf. Ambrozie de Milan, Trei Carti despre Responsabilitatile Clerului)

"Cel ce Il iubeste pe Dumnezeu doreste sa fie cu El mereu si sa vorbeasca cu El. Acest lucru se intampla in noi prin rugaciunea curata. Sa ne daruim, asadar, acesteia cat putem mai mult. caci ea prin fire ne uneste cu Domnul. (St. Theodor al Edessei, O suta de texte de mare folos sufletului)

Un sincer si de suflet " LA MULTI ANI ! " , tuturor celor care astazi isi sarbatoresc onomastica, o Zi de Sarbatoare bogata in zambete pentru voi toti, fie ca sufletele voastre sa primeasca bucurie, Lumina, iubire, iertare si intelepciune, ganduri frumoase si, sa tresara spre zbor, pe Calea credintei !

Doamne Ajuta !

SIBILLA POESIS

]]> http://sfinx667.wordpress.com/?p=1305 Sat, 28 Jun 2008 04:07:14 +0000 sfinx667 http://sfinx667.wordpress.com/?p=1305 OILE RATACITE SI " NUIAUA " INVATATURILOR ...

Calea

De ce era necesar sa ma tem si sa caut eu cale laturalnica cind, calea dreapta ma ducea acolo unde voiam. De ce sa ma gindesc ce oameni sa caut, care sa ma ajute cind unicul ajutor este la Tine, si nu eu caut ci Tu ma trimiti la ei. Si nu ei ma ajuta ci Tu lucrezi prin noi. Doamne, faca-se voia ta si acum si totdeauna !

Deseori, oile ratacite, sunt aduse inapoi la turma, de baciul intelept cu, " nuiaua " blanda a invataturilor si aceasta atunci cand au sansa de a avea un baci priceput in a lumina Calea spre devenire. Cele care se incapataneaza sa nu-si urmeze baciul, sunt oi pierdute.

Sa luam aminte :

" ... Imi amintesc o conversatie pe care a avut-o cu un pustnic . Acesta din urma i-a spus cu un aer de vadita satisfactie :

- Dumnezeu ii va pedepsi pe toti ateii, care vor arde in focul cel vesnic.

Vizibil chinuit, staretul Siluan i-a raspuns :

- Ei bine ! spune-mi , rogu-te, daca ajungi in rai si de acolo poti vedea cum arde cineva in focul iadului, vei putea fi in pace ?

- Ce sa fac ? E vina lor , a spus celalalt.

Atunci, cu fata indurerata, staretul Siluan a raspuns :

- Iubirea nu poate indura acest lucru ... Trebuie sa ne rugam pentru toti oamenii ! "

( Arhimandrit Sofronie, " Viata si invtaturile ... ", p. 42 )

" ... Monahii dintr-un anume schit erau convinsi ca prin multele lor postiri si lungile lor slujbe ii intreceau pe ceilalti monahi in virtuti . Un parinte duhovnicesc a spus despre ei aceasta :

- Nu-mi spuneti cat de mult postesc, cate ceasuri dureaza rugaciunile lor. Altceva ma intereseaza. E cineva printre ei , chiar printre cei mai inaintati, care poate intelege umanitatea obosita a zilelor noastre, care poate mangaia pe cei ce sufera ? E cineva care poate elibera pe cei ce au cazut in cursele vrajmasului ? Daca exista cineva care poate da pace fratelui sau , care il poate face in stare sa ajunga sa iubeasca viata, sa se bucure si sa multumeasca lui Dumnezeu, acest lucru va arata ca acest monah e inaintat duhovniceste . "

( Arhimandrit Vasilios, " Intrarea in Imparatie " , Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 125 )

" Atunci, in ceasul ispitei ce va sa vie peste toata lumea ca sa-i incerce pe cei ce locuiesc pe pamant, in stramtoarea cea mare, care va veni peste toti cei ce locuiesc pe fata a tot pamantul, e limpede ca numai in Corabia lui Dumnezeu mai este scapare, in Biserica cea adevarata , unde este un Domn, o credinta, un Botez, un Dumnezeu si Tatal tuturora .

Diavolul, sarpele cel vechi care arunca puhoiul, cu vremea s-a mai iscusit in rele si a scornit si el " corabii " cu care da tarcoale pe marea potopului , sa-i culeaga el pe cei ce intind mana din puhoaie dar scuipa Biserica . Mai mult, a izbutit sa traga din usa Corabiei lui Dumnezeu si pe unii slujitori ai luminii, agatandu-i cu undita mandriei si punandu-i in usile " corabiilor " sale , ca amagirea izbavirii sa fie deplina . Minciuna e usor de prins : " corabiile " satanei n-au Crucea pe catarg, iar inlauntru nu sunt cele 7 Sfinte Taine . Prin urmare stim sigur, desavarsit sigur, ca mantuirea este in Biserica Ortodoxa , cea intemeiata de Iisus Hristos-Dumnezeu si carmuita de El de la inceput, nu de la o vreme oarecare incoace. In afara de Biserica lui Hristos, Cel cu Cruce, * Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica * alta cale de mantuire nu stim . Ce face Dumnezeu cu ceilalti, ce nu se afla in Biserica adevarata ? Nu ispitim pe Dumnezeu. Sfintii au zis : * Cine nu are Biserica de mama, nu are pe Dumnezeu de Tata. In afara de Biserica nu este mantuire . * ( Sf. Ciprian ) . Daca cineva este mai presus de sfintii cu moaste ... poate ca si lui Dumnezeu ii va da invataturi, si nu-i de mirare sa rataceasca cineva, chiar cu Scriptura in mana ! Nu dupa Scripturi L-au rastignit oamenii pe Dumnezeu ? Acum am putea pricepe, ca mantuirea este fapta milostivirii lui Dumnezeu, prin care ne scoate din pacat, daca vrem si ne ostenim si noi. Fara sa vrem, cu sila, nu ne mantuieste nimeni. Asa voieste Dumnezeu, ca darul mantuirii Sale sa fie si roada vointei si ostenelii noastre. E insa asa de milostiv, ca tot El ne ajuta si sa vrem si sa lucram. Deci, Calea mantuirii incepe din Biserica vazuta de pe pamant si sfarseste in Biserica nevazuta din Ceruri .

Biserica vazuta este Biserica de pe pamant si se numeste Biserica luptatoare , pentru ca aici oamenii se lupta cu lumea, cu trupul , cu ei insisi , si cu diavolul, ca sa castige cununa sfinteniei, mantuirea. In Biserica nu este pacat , ea ramane mereu sfanta si ii sfinteste pe cei ce intra .

Biserica din Ceruri se numeste biruitoare, fiindca e alcatuita din obstea bunilor biruitori Mucenici , a Sfintilor Cuviosi si a tuturor Sfintilor purtatori si propovaduitori de Dumnezeu, unde sunt asteptati toti ucenicii Domnului care vor mai fi pana la sfarsitul veacurilor. Calea mantuirii e de pe pamant la Cer, ca a unora care stim ca de la Dumnezeu am iesit , petrecem pe pamant o vreme si iarasi la Dumnezeu ne intoarcem si lasam lumea. Aceasta este Calea mantuirii. Fericit cine se intoarce si ajunge iar Acasa, rotunjind ocolul ! Fericit, cine se intoarce ... ! "

( din Invataturile Parintelui Arsenie Boca - despre durerile oamenilor , vol. 1 , Ed. " Credinta stramoseasca ", 2003 )

Da-mi lacrimi

Da-mi lacrimi in ochi,Doamne prea plin de dragoste,
Te rog,da-mi lacrimi cand mijlocesc
Da-mi lacrimi cand ingenunchez la tronul Tau in fiecare zi,
Da-mi lacrimi pana cand invat sa mijlocesc...
Doamne, Tu Cel ce-ai fost strapuns,
sfarma aceasta inima rece, de piatra din mine
Incalzeste-mi inima cu Focul Tau cel Sfant
Inunda-mi sufletul cu pasiunea dragostei divine;
Fa-ma sa tanjesc dupa voia Ta.

Nepasarea-mi din inima indeparteaz-o din nou,
Pana ce flamanzesc, insetez si tanjesc...
Pana cand dorinta dupa sufletele oamenilor ruinati de pacat,
Se va mistui in mine, facandu-ma sa ard...

Umple-mi inima cu lacrimile Tale;
dezvaluie-mi acolo Crucea Ta
Pana cand voi socoti ca mort orice altceva din aceasta lume,
Pana cand voi socoti un gunoi orice altceva din aceasta lume,
In afara de crucea Celui Rastignit.

Fa ca inima mea sa fie o inima rastignita mereu,
Sangerand pentru sufletele oamenilor...
Povara pentru ele sa-mi moaie sufletul in fiecare zi,
Pana cand voi fi partas din nou durerii Tale...

Da-mi lacrimi cand spun despre Iubirea-Ti ce s-a dat la moarte;
Da-mi lacrimi cand ma rog pentru oameni...
Da-mi lacrimi cand privesc in sus spre tronul Tau.
Iubire a lui Dumnezeu, zideste in mine o inima curata !
AMIN

" RUGACIUNEA ESTE SUSTINATOAREA LUMII ! "

SF. IOAN SCARAUL - SCARA RAIULUI

SIBILLA POESIS

rugaciuni preluate de pe net

Tot ce se putea face pentru mântuirea noastră s-a făcut. Hristos a murit pentru noi şi a înviat din morţi. Faţa Lui Dumnezeu străluceşte deasupra noastră, dar noi, ca şi creştini, permitem formarea unor nori despărţitori.

Uneori, acest nor poate fi cauzat de mândria noastră încăpăţânată. Voinţa proprie este o rudă apropiată mândriei şi aceasta va forma de asemenea norul care va ascunde faţa Lui. Voinţa proprie este prietenoasă doar atunci când poate face ce vrea. Altfel, e morocănoasă, irascibilă şi mâniată. Sub acest nor, trebuie să ne cercetăm pe noi înşine şi să ne întrebăm: Este predarea mea faţă de Dumnezeu o predare totală?

Ambiţia poate aduce şi ea norul întunecos al obscurităţii, există o ambiţie şi în sfera religiei - cerem anumite lucruri pentru noi înşine, poate o anumită poziţie sau renume care nu este după voia Lui Dumnezeu.

Gândiţi-vă la teamă. Teama este întotdeauna fiica necredinţei. Temerile nefondate împreună cu necredinţa formează un nor întunecat deasupra capetelor noastre.

Şi iubirea de sine poate forma norul. Oamenilor le place să facă glume pe seama acesteia, dar iubirea de sine nu e o glumă. Un om care este mântuit şi care este creştin poate să ţină încă un nor despărţitor deasupra lui, prin simplul fapt că se iubeşte pe sine - admiraţie faţă de sine şi mulţumirea de sine - toate sunt păcate ale sinelui.

Aceasta este biruinţa creştinului: să punem norul sub picioare, aşa încât să vedem din nou faţa zâmbitoare a lui Dumnezeu. Este ceva minunat că El a fost tot timpul acolo şi a aşteptat să facem această mişcare.

Cea mai mare nevoie a noastră este să vrem - trebuie să acţionăm în credinţă!

Dumnezeu aşteaptă credinţa şi dragostea voastră şi nu vă întreabă ce interpretare a Scripturii aţi acceptat.

Noul Testament ne vorbeşte despre credincioşi care se întâlneau şi se rugau împreună, locul unde erau se cutremura şi totţi erau umpluţi de Duhul Sfânt. "Interpreţii" ne-au spus: Nu daţi atenţie acestui lucru, nu este pentru voi. Inimile noastre ne spun că aceşti cărturari moderni care sunt experţi în interpretare, sunt pe o cale greşită în duhul lor.

Unii vor continuia să se târască în uscăciune, ţinându-se strâns de interpretare! Dar unii dintre noi, vor binecuvântarea Lui Dumnezeu, vor ca El să-i mişte şi-şi doresc tot ce are Dumnezeu mai bun pentru ei cu orice preţ!

Nici un om nu poate stabili limita maximă a cât putem avea din Dumnezeu. Însuşi Domnul a promis că, atât cât ţine de El, este gata să întreţină candelele sufletelor noastre ca să ardă cu putere!

Mi se pare evident că acest principiu este şi fundamentul Mişcării Ecumenice, desigur, raportat in primul rând la diversele denominatiuni crestine si apoi la celelalte religii. Intreg discursul ecumenist susţine acestă idee (lansată de Guru Vivekananda in Statele Unite la sfârsitul sec. 19 ) opunându-se astfel Sfintei Scripturi care vorbeşte de un Singur Dumnezeu adevărat si de existenţa unui singur Adevăr. Spunând ca dumnezeii neamurilor sunt idoli (Ps. 95, 5) si identificându-le cu "lucruri făcute de mâini omeneşti" (Ps. 134, 15) Biblia exclude orice sinonimie intre Dumnezeu şi divinităţile păgânilor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru credinţele creştine ce s-au abătut de la Revelatia dumnezeiească întrucât Iisus avertizează în legătură cu puritatea credinţei: cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor ( Mt. 5, 19). Suprema înşelăciune este să crezi că nu există nici o deosebire de fond intre diversele confesiuni si religii. Este ca şi cum ai spune că singura diferenţă dintre demoni şi îngeri este cea de culoare! Este o flagrantă contrazicere a Scripturii şi a Predaniei Sfinţilor Părinţi şi totuşi vedem cum oameni care se pretind cunoscători si chiar trăitori ai Ortodoxiei susţin cu multă pasiune ecumenismul. Din punctul de vedere al ecumenismului, minciuna nu există, în realitate existând doar nivele de adevăr. Această teorie a nivelelor de adevăr, este drumul perfect către ecumenismul ideal, căci elimină noţiunea de minciună transformând-o intr-un adevăr involuat şi dispare astfel orice posibiltate de dezbinare, intrucât toată lumea are dreptate. Ideea îşi are originea tot la Swami Vivekananda care spune: Dacă una singură din religii este adevărată, atunci toate celelalte trebuie si ele să fie adevărate. Astfel credinta hindusă este a tuturor - deci si a voastră -, tot atât de mult pe cât este si a mea. Noi hindusii nu numai că tolerăm, dar ne unim chiar cu toate religiile, rugându-ne la moschee cu mahomedanul, închinându-ne focului împreună cu zoroastrul si îngenunchind la piciorul crucii împreună cu crestinul. Noi stim că toate religiile, în mod egal, de la cel mai primitiv fetisism, până la cel mai înalt absolutism, sunt tot atâtea încercări ale sufletului omenesc de a cuprinde Infinitul. Deci noi suntem cei care strângem toate aceste flori într-un minunat buchet, căruia, legându-l cu panglica iubirii, ne închinăm plini de încântare.

Putem concluziona că Ecumenismul nu are nici o legătură cu ecumenicitatea Bisericii, fiind de fapt principala armă ofensivei impotriva creştinismului. Prin ecumenism, învăţătura Lui Hristos este diluată si redusă o simplă credinţă, nici măcar egală cu vechile religii păgâne, Insuşi Hristos, fiind transformat intr-o zeitate locală, de acelaşi rang, dacă nu inferior, cu zeităţile hinduse sau precreştine.

Pentru Ortodoxie, calitatea de sobornicească sau ecumenică a Bisericii înseamnă chemarea intregii lumi la primirea Adevărului unic, revelat de Dumnezeu Creatorul şi Mîntuitorul în Evanghelie şi trăit până la culmile sfinţenie de către Sfinţii Părinţi. Iubirea la care suntem datori faţă de tot omul inseamnă mărturisirea Ortodoxiei şi chemarea tuturor la mântuire, nu îngăduinţa faţă de patimi şi de răstălmăcirea Cuvîntului Lui Dumnezeu după poftele proprii. Iubirea predicată de ecumenism indeamnă la acceptarea tuturor credinţelor şi patimilor in numele păcii şi toleranţei, având deosebita grijă să nu deranjeze pe nimeni. Dar, cum spunea cineva, dacă ai un prieten care se droghează, iubirea faţă de el nu înseamnă să iţi infingi şi tu o seringă cu heroină in venă şi să i te alături în dependenţă, ci să te lupti din toate puterile să-l scoţi din robia drogurilor.

Pentru ecumenisti, cei ce nu acceptă ecumenismul sunt considerati fanatici sau intoleranti, incapabili să inţeleagă mersul lumii de azi şi noua gândire. Dar cei care isi formează convigerile după cuvântul Evangheliei, nu al modelor zilei, observă că Dumnezeu s-a intrupat din intoleranţă pentru păcat şi patimi şi că Iisus, deşi plin de iubire, nu a arătat niciodată tolerenţă faţă de păcat şi mereu a indemnat la părasirea lui. Acelaşi lucru este valabil şi pentru păcatul privitor la credinţă - erezia. Iisus a condamnat pe faţă invăţăturile greşite ale fariseilor şi saducheilor, iar in Apocalipsă spune că urăşte faptele ereticilor nicolaiţi (Apoc. 2, 6).

De aceea, ceea ce ne motivează să luptăm impotriva ecumenismului nu este ura, aşa cum ar putea crede unii, ci porunca iubirii care ne impune să nu stăm indiferenţi atunci cînd vedem pe fraţii noştri târâţi la moarte (Pilde 24, 11) - căci despărţire de Dumnezeu este erezia* - ci să ne străduim să mărturisim pe cel ce este Calea, Adevărul şi Viaţa.

*Se spunea pentru avva Agathon, ca s-au dus oarecari la dansul, auzind ca are dreapta si mare socoteala. Si vrand sa-l cerce de a sa manie, i-au zis lui: tu esti Agathon? Am auzit pentru tine ca esti curvar si mandru. Iar el a zis: ei bine, asa este. Si i-au zis lui: tu esti Agathon barfitorul si clevetitorul? Iar el a zis: eu sunt.
Au zis iarasi:

Tu esti Agathon ereticul? lar el a raspuns: nu sunt eretic. Si l-au rugat pe el, zicand: spune-ne noua, pentru ce atatea cate ti-am zis tie le-ai primit, iar cuvantul acesta nu l-ai suferit? Zis-a lor: cele dintai asupra mea le scriu, caci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvantul acesta eretic este despartire de Dumnezeu si nu voiesc sa ma despart de Dumnezeu.

Patericul egiptean, Avva Agathon.

Semnele vremurilor din URMA se implinesc.

Fiti pregatiti pentru bataliile pe care le ducem prin sufletele noastre
contra diavolului care stie ca mai are putina vreme si vrea sa ne insele ca Sufletele noastre sa ajunga in iad.
Isus Hristos este alaturi de noi, Ne iubeste, insa numai
primindul pe EL ca DOMN si Mantuitor , vom putea iesi invingatori din aceasta lupta
teribila care este contra raului absolut ce se cheama diavolul sau
satana, sarpele cel vechi, heruvimul care a fost alungat din RAI.

Fie ca dragostea si bunatatea Lui DUMNEZEU sa se reverse asupra voastra
intru mantuirea tuturor, fie bogati fie saraci,
Ioan 3:16
Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui
Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.

Evanghelia dupa Matei cap.24:

Isus Hristos le vorbeste ucenicilor sai :
1. La iesirea din Templu, pe cand mergea Isus, ucenicii Lui s-au
apropiat de El
ca sa-I arate cladirile Templului.
2. Dar Isus le-a zis: "Vedeti voi toate aceste lucruri? Adevarat va
spun ca nu va ramane aici piatra pe
piatra,
care sa nu fie daramata."
3. El a sezut jos pe muntele Maslinilor. Si ucenicii Lui au venit la El
la o parte,
si I-au zis: "Spune-ne, cand se vor intampla aceste lucruri?
Si care va fi semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului acestuia?"
4. Drept raspuns, Isus le-a zis: "Bagati de seama sa nu va insele
cineva.
5. Fiindca vor veni multi in Numele Meu, si vor zice: "Eu sunt
Hristosul!" Si vor insela pe multi.
6. Veti auzi de razboaie si vesti de razboaie: vedeti sa nu va
spaimantati,
caci toate aceste lucruri trebuie sa se intample. Dar sfarsitul tot nu
va fi atunci.
7. Un neam se va scula impotriva altui neam, si o imparatie impotriva
altei imparatii;
si, pe alocuri, vor fi cutremure de pamant, foamete si ciume.
8. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decat inceputul durerilor.
9. Atunci va vor da sa fiti chinuiti, si va vor omori; si veti fi urati
de toate neamurile
pentru Numele Meu.
10. Atunci multi vor cadea, se vor vinde unii pe altii, si se vor ura
unii pe altii.
11. Se vor scula multi prooroci mincinosi, si vor insela pe multi.
12. Si, din pricina inmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi
se va raci.
13. Dar cine va rabda pana la sfarsit, va fi mantuit.
14. Evanghelia aceasta a Imparatiei va fi propovaduita in toata lumea,
ca sa slujeasca de marturie tuturor neamurilor. Atunci va veni
SFARSITUL.
Isus Hristos Fiul Lui DUMNEZEU se va intoarce sa ia inapoi ce este al
LUI , Biserica (Sufletele celor alesi care s-au impotrivit satanei).

Tuturor acelora care l-au primit pe EL ca DOMN si Mantuitor le-a dat dreptul sa se faca copii ai Lui DUMNEZEU :

DUMNEZEU si Cuvantul sunt Una,caci Cel ce a venit in lumea noastra Este DUMNEZEU :

Ioan cap. 1
1. La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
2. El era la început cu Dumnezeu.
3. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
4. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.
5. Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.
6. A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
7. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.
8. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
9. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.
10. El era in lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.
11. A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit.
12. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu;
13. nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
14. Si Cuvantul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal.

In sangele DOMNULUI Isus care a curs pentru faradelegile noastre avem iertarea pacatelor, caci EL pentru noi a fost dat, ca noi sa fim impacati cu TATAL :

1 Ioan cap.1 :

1. Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii, -
2. pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată -
3. deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.
4. Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină.
5. Vestea, pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric.
6. Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul.
7. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.
8. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.
9. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.
10. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.

(Ioan cap.14,v.6)

Ioan cap 14

1. Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine.
2. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.
3. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.
4. Ştiţi unde Mă duc, şi ştiţi şi calea într-acolo."
5. "Doamne", I-a zis Toma, "nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într-acolo?"
6. Isus i-a zis: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
7. Dacă m-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut."
8. "Doamne", i-a zis Filip, "arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns."
9. Isus i-a zis: "De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: "Arată-ne pe Tatăl?"
10. Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele, pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.
11. Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea.

BISERICA EVANGHELICA  :  Ascultati Noul Testament al DOMNULUI nostru Isus Hristos:

http://www.rcrwebsite.com/audio/nt/listen_nt.htm

http://www.evanghelic.ro/ntaudio.php

Esti tulburat? Cauti raspunsuri? Nu mai intelegi nimic? Esti trist ? Ai senzatia ca viata aceasta nu prea are rost? O sa fii uimit cand vei afla ca insusi DUMNEZEU Creatorul tau te cauta cu toata Dragostea SA :

http://www.everystudent.ro/

Cititi cum un fost musulman adept al jihadului a inteles ce este Biblia si cat de perfecta este
in toate profetiile sale:

Mesajele fratilor Luigi Mitoi si Vladimir Pustan:

http://www.bethany.cc/sermons

http://www.ciresarii.ro/new/download.php

Luca cap. 21 v. 11:

Pe alocuri vor fi mari cutremure de Pamant, foamete si ciuma;vor fi aratari inspaimantatoare si semne mari in cer.

Sfarsitul vine cand nici nu gandim, Evanghelia dupa Matei 24:
36 Despre ziua aceea si despre ceasul acela, nu stie nimeni: nici
ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal.
37 Cum s-a intimplat in zilele lui Noe, aidoma se va intimpla si la
venirea Fiului omului.
38 In adevar, cum era in zilele dinainte de potop, cind mincau si beau,
se insurau si se maritau, pina in ziua cind a intrat Noe in corabie,
39 si n-au stiut nimic, pina cind a venit potopul si i-a luat pe toti,
tot asa va fi si la venirea Fiului omului.
40 Atunci, din doi barbati cari vor fi la cimp, unul va fi luat si
altul va fi lasat.
41 Din doua femei cari vor macina la moara, una va fi luata si alta va
fi lasata.
42 Vegheati dar, pentru ca nu stiti in ce zi va veni Domnul vostru.
43 Sa stiti ca, daca ar sti stapinul casei la ce straja din noapte va
veni hotul, ar veghea si n-ar lasa sa-i sparga casa.
44 Deaceea, si voi fiti gata; caci Fiul omului va veni in ceasul in
care nu va ginditi.

Apocalipsa cap. 20:

13Marea a dat inapoi pe mortii cari erau in ea; Moartea si Locuinta
mortilor au dat inapoi pe mortii cari erau in ele. Fiecare a fost
judecat dupa faptele lui.
14 Si Moartea si Locuinta mortilor au fost aruncate in iazul de foc.
Iazul de foc este moartea a doua.
15 Oricine n-a fost gasit scris in cartea vietii, a fost aruncat in
iazul de foc.
21: 8 Dar cit despre fricosi, necredinciosi, scirbosi, ucigasi,
curvari, vrajitori, inchinatorii la idoli, si toti mincinosii, partea
lor este in iazul, care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua."
15 Afara sint cinii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, inchinatorii la
idoli, si oricine iubeste minciuna si traieste in minciuna!

Apocalipsa cap. 22 :12,13
Iata , Eu vin curand ;si rasplata Mea este cu Mine,ca sa dau fiecaruia
dupa fapta lui .Eu sunt Alfa si Omega,Cel dintai si Cel de pe urma,
Inceputul si Sfarsitul.

Cititi, intelegeti si acceptati unicul ADEVAR : Isus Hristos este
Mantuitorul si Domnul , fiul lui DUMNEZEU, DUMNEZEU intrupat venit sa ne mantuiasca
de pacatele noastre.

Nu lasati pe diavol sa va insele, fiindca noi il
invingem cu ajutorul Domnului nostru Isus Hristos si mergem in
Imparatia lui DUMNEZEU.

Strigati la Domnul Isus Hristos Fiul lui DUMNEZEU si EL va avea mila de voi.

Alegeti calea Domnului si EL nu o sa va dezamageasca NICIODATA.

Cautati sa fiti copii ai lui DUMNEZEU.

Ascultati cuvantul Lui DUMNEZEU si impotriviti-va Satanei ce va inseala
sufletul. Daca urmati cuvantul Domnului veti primi drept rasplata izbavirea de cel rau,
iertarea de pacate,darurile Duhului Sfant si Viata Vesnica.

Aceasta este promisiunea Lui Dumnezeu iar Dumnezeu nu
dezamageste pe nimeni, niciodata.

Pentru a intelege Calea Domnului ce trebuie urmata , va invitam sa veniti la
Biserica Evanghelica din str.Anul 1907, nr.51, Ploiesti
(Bd.Castanilor,rond 1,de la statuia Radu Stanian)
Marti si Joi 18-19.30 si Duminica 10.30-12.00 si 18.00-19.30

DUMNEZEU sa va binecuvanteze in numele Domnului Isus Hristos.AMIN.

ber.ph.1907

In istorisirile de demult citim: Un sihastru a vazut pe un oarecare frate al sau ca gresea si a inceput sa se tanguiasca: „Vai mie! Cum fratele meu greseste acum, poate si eu voi gresi maine!” Dupa aceasta, intorcandu-se catre ucenicul sau, a adaugat: „In orice greu pacat ar cadea in prezenta ta vreun frate, tu sa nu-l osandesti! Ci chiar trebuie sa fii incredintat ca tu pacatuiesti mai mult decat el, chiar daca acesta ar fi un om din lume. Ca o exceptie de la aceasta pravila trebuie sa fie situatia in care auzi pe cineva ca aduce hula lui Dumnezeu ori ca vorbeste ceva eretic”. Aceasta povestire de la Sfintii Parinti ilustreaza in chip minunat raspunsul ortodox despre cum trebuie sa fie relationarea noastra catre cele doua posibile chipuri de oameni pacatosi:

1) cei ce pacatuiesc in comportarea lor morala si 2) cei ce pacatuiesc impotriva credintei.

Catre primii trebuie sa avem ingaduinta si sa nu-i osandim, deoarece si sufletele noastre sunt pacatoase, iar prin osandire devin si mai pacatoase. Insasi Biserica cu marinimie rabda si lecuieste asemenea pacatosi, asteptand pocainta si indreptarea acestora. La astfel de pacatosi se refera dumnezeiestile cuvinte ca trebuie intotdeauna sa-i iertam daca se caiesc, si nu doar de sapte ori pe zi, ci pana la saptezeci de ori cate sapte (Mt. 18, 21-22; vezi Lc. 17, 4).

Catre ceilalti insa ni s-a poruncit sa nu fim ingaduitori, ci cu multa luare-aminte, critici si fara de impacare.

Sfantul Apostol Pavel, care ne invata de fiecare data sa nu defaimam pe semenii nostri pentru slabiciunile lor morale, nici sa-i dispretuim, ci cu dragoste sa-i lecuim (vezi I Cor.13, 1-7), devine dintr-o data foarte aspru cand se pune problema celor ce gresesc impotriva curatiei credintei. Ingrijorat parinteste pentru cei neputinciosi (vezi I Tesal.2, 7-8) si recomandand purtari mangaietoare catre frati (vezi Rom. 12, 10), el devine foarte vehement impotriva ereticilor: Paziti-va de caini! Paziti-va de lucratorii cei rai! (Filip.3, 2). Luati aminte sa nu va fure mintile cineva cu filosofia si cu desarta inselaciune din predania omeneasca, dupa intelesurile cele slabe ale lumii, si nu dupa Hristos! (Col.2, 8). De ce el este atat de taios fata de invatatorii cei mincinosi? Pentru ca, fara discutie, invataturile cele mincinoase sunt otrava pentru suflet, iar purtarea fara discernamant catre ei si implinirea unor asemenea invataturi conduc catre pieire vesnica. Neputintele morale pot uneori sa slujeasca pentru smerirea omului si conducerea lui catre mantuire intru Domnul prin pocainta cuvenita. Insa erezia este de-a dreptul pierzanie.

Nicaieri in Sfanta Scriptura nu intalnim indicatii ca am putea sa iertam pacatele impotriva credintei poruncite de Dumnezeu, in timp ce, in nenumarate randuri, ni se spune ca suntem datori sa iertam celor ce gresesc impotriva noastra din pricina neputintei omenesti. Cei ce pacatuiesc impotriva credintei ortodoxe, pacatuiesc direct impotriva lui Dumnezeu, si nu impotriva oamenilor. Ei hulesc Adevarul revelat, si nu parerile oamenilor obisnuiti. De aceea s-a spus: De omul eretic, dupa intaia si a doua mustrare, departeaza-te! (Tit 3, 10). Chiar Sfanta Biserica, aceasta grijulie Maica pentru fiii ei care gresesc, este foarte aspra fata de eretici. Dupa chemarea repetata spre venirea in fire si pocainta, prin refuzul din partea lor de a se pocai, ea ii indeparteaza de comuniunea sa ca neintelepti si indarjiti, stricatori ai adevarurilor dumnezeiesti. Cei ce pacatuiesc din punct de vedere moral continua sa fie madulare ale ei, chiar grav bolnave fiind. Insa cei eretici nu pot sa ramana madularele ei, chiar daca mai inainte au fost (vezi I In 2, 19). Ei nu mai apartin organismului binecuvantat, pentru ca s-au indepartat de Adevar, adica de Dumnezeu, Care este Insusi Adevarul (vezi Evr.10, 10; In 14,6), si s-au unit cu minciuna, adica cu diavolul, numit mincinos si tatal minciunii (In 8, 44). Cum nu poate fi nicio partasie intre lumina si intuneric, tot astfel nu poate sa existe nicio partasie bisericeasca de rugaciune si de Taine intre crestinul ortodox si eretic. Caci primul, desi pacatos, din toata inima a imbratisat dogmele revelate, s-a smerit inaintea acestora, traieste si se mantuieste prin acestea, in timp ce ultimul este un mandru inchinator la ratacirile sale prin care si piere.

Ce este erezia? Invatatura mincinoasa care, mai putin ori mai mult, denatureaza adevarata invatatura dumnezeiasca si lucreaza cu viclenie sa o schimbe si chiar sa se inalte in locul ei. Adevarurile de credinta ne-au fost revelate o data pentru totdeauna (vezi Iuda 1,3) de Dumnezeu! Iar eresurile sunt nascocirea diavolului, care nazuieste sa semene samanta discordiei in inimile oamenilor si sa-i rupa de la Dumnezeu, sa-i dezbine, sa-i faca sa se certe intre ei si astfel sa-i stapaneasca. Adevarul conduce catre Dumnezeu. El ne invata sa marturisim Sfanta Treime: sa ne inchinam lui Dumnezeu-Tatal, Fiului Sau Cel dumnezeiesc, Care a venit pe pamant sa ne rascumpere din pacatele noastre, si de asemenea Duhului Celui dumnezeiesc, Care este Duhul Adevarului (vezi In 15, 26) si Care ne invata la orice adevar (vezi In 16,13). Revelatia, pe care Dumnezeu ne-a lasat-o, reprezinta dreptatea si adevarul desavarsit (Ps.118, 38). De aceea, ele ne indatoreaza asa de mult! Viata vesnica se dobandeste prin cunoasterea Adevaratului Dumnezeu Celui Unul si a Celui trimis de El – Iisus Hristos (vezi In 17,3), si nu prin impotrivirea la adevar. Despre Cuvantul lui Dumnezeu s-a spus ca este Cuvantul Adevarului (Efes. 1, 13). Acest Adevar sfinteste (vezi In 17, 17), iar ratacirea, ca rod al duhului intunecat al rautatii, intuneca si pierde pe om.

Ca sa ne fereasca de o asemenea pierzanie, Sfantul Apostol Pavel, insuflat de Duhul Sfant, scrie: Si va indemn, fratilor, sa va paziti de cei ce fac dezbinari si sminteli impotriva invataturii pe care ati primit-o! Departati-va de ei! (Rom. 16, 17). Din aceeasi pricina, canoanele apostolice ne interzic foarte aspru partasia la rugaciune cu ereticii, poruncind: Daca cineva se roaga cu cel ce nu are partasie cu Biserica, fie chiar si in casa lui, sa fie afurisit! (Canoanele Sfintilor Apostoli 10, 45, 61; Laodiceea 6, 32, 33).

Sinoadele generale si locale ale Sfintei Biserici Ortodoxe au avut ca cea mai importanta sarcina a lor sa pazeasca mostenirea invataturii apostolice fara pata fata de eresuri (vezi I Tim.6, 3). Ele au impus ereticilor sa se smereasca inaintea adevarului dumnezeiesc pastrat in Biserica si sa se lepede de invatatura lor cea mincinoasa. In caz de impotrivire, Biserica i-a excomunicat, cu scopul de a-i face sa-si vina in fire si de a-i invata sa nu huleasca (I Tim.1, 20).

Unora, o asemenea atitudine a Bisericii lui Hristos poate sa le para foarte „dura”. Insa Biserica nu a procedat cu asprime, ci, din contra, plina de iubire. Plina de iubire si catre eretici, si catre fiii ei credinciosi. [Iubirea Bisericii lui Hristos pentru cei aflati in erezie este opusa ca natura iubirii antihristice propovaduite cu mult zel de catre eurocrestini: iubirea hristica dezgoleste si arde inselarea in care a cazut omul, pe cand iubirea ecumenista acopera si incurajeaza omul sa ramana in caderea sa, rupt astfel de Trupul lui Hristos - Biserica. O mama iubitoare este mama care il indreapta pe copil daca acesta a gresit, aratandu-i unde a gresit si cum se poate corecta, nu mama care trece cu vederea greselile odraslei, astfel incurajand tacit anti-educatia. "Iubirea" ecumenistilor este ura fata de invatatura lui Hristos, fata de Biserica si fata de insusi Hristos-Dumnezeu. Nu este nici macar un sentiment. Este o platforma ideologica, succesul careia se bazeaza pe emotiile pacifiste ale oamenilor inselati. O platforma pe care se zideste doctrina babilonica a ecumenismului. Odata rostind cuvantul magic "iubire" - ai acces la inimile oamenilor mai naivi si neancorati in invatatura Bisericii - nota mea].

Prin excomunicarea celor ce s-au abatut de la adevar, Biserica a facut o ultima si mareata incercare sa-i intelepteasca, oferindu-le posibilitatea ca, in urma excomunicarii, sa se pocaiasca daca doresc. Iar catre adevaratii ei fii, aceasta a fost plina de grija, pazindu-i de eresurile cele pierzatoare. Aspra ar fi fost ea catre fiii sai daca nu i-ar fi ferit de plaga cea aducatoare de moarte a eresurilor si daca i-ar fi lasat in bratele satanei. Caci se stie ca eresul, ca nascocire a diavolului, conduce la iad. Procedand cu asprime catre eretici, Biserica a urmarit nu vreun oarecare capriciu omenesc, ci porunca limpede a lui Hristos, Care spune despre omul de neindreptat: Iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie ca un pagan si vames! (Mt. 18, 17).

Aceste principii de veacuri ale Bisericii, pastrate cu sfintenie pana de curand, sunt incalcate astazi de catre o multime de crestini ortodocsi, sub influenta ratacirilor moderne si mai cu seama a asa-numitei miscari ecumenice, infiintata de Consiliul Mondial al Bisericilor. Aceasta miscare este la temelia ei de origine protestanta. Cu ea colaboreaza strans si romano-catolicismul, chiar daca, din considerente tactice, acesta, pana astazi, in mod formal, nu intra in aceasta comunitate ecumenica. La ea participa toate sectele si eresurile din lumea de astazi, care se intituleaza in chip cu totul nedrept – biserici. Ecumenismul pretinde ca poate sa uneasca pe ortodocsi cu ereticii si chiar cu cei de alte religii. Sub influenta lor si sub influenta spiritului umanismului inselator al lumii de astazi, multi spun acum: „Ce rau este in faptul ca toti credinciosii de pe pamant sa se uneasca si sa inceteze sa se mai certe intre ei?”

Argumentul este la infatisare foarte laudabil, atata timp cat se fundamenteaza pe dorinta de pace. Se stie ca niciun om intelept nu doreste sa aiba razboi. Insa in spatele acestei minunate propuneri se ascund nu planuri luminoase, ci planuri intunecoase, diavolesti, de subestimare a adevarului dumnezeiesc, de aliniere a adevaratei Biserici a lui Hristos cu adunarile ereticilor, care pretind ca ele sunt adevarate „biserici”, si de subminare a vesnicilor temelii ale uneia sfinte, sobornicesti si apostolesti Biserici, intemeiate de Mantuitorul, care este doar Ortodoxia (vezi Mt.16, 18).

Mantuitorul a spus: Feriti-va de prorocii mncinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori! Dupa roadele lor ii veti cunoaste! (Mt.7, 15-16). Sa vedem care sunt roadele participantilor la ecumenism, porniti sa se uneasca cu ereticii! Militand, chipurile, pentru indepartarea vrajbei cu cei excomunicati, ei intra in conflict ideologic cu propria lor Biserica si cu semenii lor. Creand legaturi cu heterodocsii, ei rup legaturile cu fratii lor ortodocsi care nu doresc sa incalce pravilele apostolice prin rugaciuni facute laolalta cu ereticii si care nu indraznesc sa acalce in picioare cuvantul lui Dumnezeu, in care citim: Daca cineva vine la voi si nu aduce invatatura aceasta, sa nu-l primiti in casa si sa nu-i ziceti: „Bun venit!”Caci cel ce-i zice: „Bun venit!” se face partas la faptele lui cele rele! (II In 1, 10).

Pana unde se poate ajunge pe aceasta cale a ecumenismului? Pana la infratirea cu ereticii si pana la ruperea legaturilor fratesti cu ortodocsii. Nu este oare acesta un plan diavolesc de sfasiere a unitatii ortodoxiei, pe motivul ca se lucreaza, chipurile, spre a se ajunge la idealul indicat de Hristos – ca toti sa fie una (vezi In 17, 21)? Insa Mantuitorul niciodata nu a dorit sa existe partasie intre adevar si minciuna. Intre ortodoxie si invatatura cea mincinoasa, intre lumina si intuneric, intre Hristos si Veliar (vezi II Cor.6, 15). Dimpotriva, El vine ca sa aduca dezbinare intre sufletele credincioase si diavol. Cuvintele lui dumnezeiesti sunt limpezi si indiscutabile: Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie! (Mt. 10, 34; vezi Lc.12, 51). El intr-adevar Se roaga pentru unitate, insa pentru unitatea in Adevar, si nu impotriva Adevarului. Daca sectantii, ereticii, invatatorii cei mincinosi doresc sa se lepede de ratacirile lor si sa se intoarca in sanul Credintei Ortodoxe, atunci aceasta va fi implinirea Testamentului lui Hristos – ca toti sa fie una (In 17, 21).

Iar atunci, bucuria in cer va fi nesfarsita. Insa atata timp cat exista despartire de Adevar, nu poate sa existe o turma si un pastor (vezi In 10, 6). Hristos nu include pe toti in turma Sa. El i-a indepartat de la aceasta unitate pe iudeii care nu credeau in El, spunandu-le: Dar voi… nu sunteti dintre oile Mele (In 10, 26). Si daca, dupa cuvintele lui Hristos, exista oi care nu sunt din staulul Sau si pe care El Insusi nu le primeste din pricina necredintei in El, de neconceput si inselatoare este propovaduirea unitatii celei mincinoase a ecumenismului. Intr-adevar, Mantuitorul spune limpede: Am si alte oi, care sunt din staulul acesta. Si pe acelea trebuie sa le aduc, si vor auzi glasul Meu!… (In 10, 16)”.

+ va urma +

(din: Arhimandrit Serafim Alexiev, “Vederea pacatelor noastre. Talcuire la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul“, Editura Sophia, Bucuresti, 2008).

Sursa

1 Al Domnului este pamantul cu tot ce este pe el, lumea si cei ce o locuiesc!

2 Caci El l-a intemeiat pe mari, si l-a intarit pe rauri.

3 Cine va putea sa se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica pana la locul Lui cel Sfant?

4 Cel ce are mainile nevinovate si inima curata, cel ce nu-si deda sufletul la minciuna, si nu jura ca sa insele.

5 Acela va capata binecuvantarea Domnului, starea dupa voia Lui data de Dumnezeul mantuirii lui.

6 Iata partea de mostenire a celor ce-L cheama, a celor ce cauta Fata Ta, Dumnezeul lui Iacov.

7 Porti, ridicati-va capetele; ridicati-va, porti vesnice, ca sa intre Imparatul slavei!

8 "Cine este acest Imparat al slavei?" - Domnul cel tare si puternic, Domnul cel viteaz in lupte.

9 Porti, ridicati-va capetele; ridicati-le, porti vesnice, ca sa intre Imparatul slavei!

10 "Cine este acest Imparat al slavei?" - Domnul ostirilor: El este Imparatul slavei!

[Versete din Biblie, Psalmul 24]

1. Crezi că eşti păcătos? (Prost pusă întrebarea, şi Satan crede că e păcătos şi chiar e mândru de astaI)

2. Vrei să mergi în rai? (Sigur că toţi oamenii vor să meargă în rai, doar cei care au probleme mari nu, doar că nu toţi îl vor pe Dumnezeu acolo)

3. Vrei să faci o rugăciune să-L primeşti pe Domnul în viaţa ta? (foarte greşit, Domnul Isus nu intră aşa, cel puţin nu asta spune Scriptura, metoda des folosită e nebiblică şi eretică)

De fapt întrebările ar trebui să sune în genul ăsta:

1. A lucrat Dumnezeu în viaţa ta în aşa fel încât lucrurile pe care altădată le iubeai acum le urăşti?

2. Evanghelia care ţi-a fost predicată îl conţine pe Dumnezeul Suveran pe care l-ai urât şi împotriva căruia ai fost răzvrătit dar acum îl doreşti?

3. Pocăinţă + Credinţă! Hristos în viaţa ta, Hristos viaţa ta.

Dacă îţi pui întrebări cu privire la mântuirea ta, dacă ai îndoieli cu privire la salvarea ta, dacă ai momente când eşti nesigur pe ceea ce ai experimentat cândva, pune-ţi următoarele întrebări şi răspundeţi.

Pocăinţa e dovedită de roade, mersul la biserică sau la bolnavi, cântatul în cor şi rugăciunea individuala sau în comun, faptul că mai faci câte o faptă bună şi mai dai şi bani la biserică sau chiar zeciuială, pentru faptul că te stresezi, interesezi, eşti preocupat sau de multe ori chiar frământat de religie şi viaţa ta spirituală NU TE ABILITEAZĂ PENTRU CER!!!

20 Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte.
21 Nu orişicine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.
22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?"
23 Atunci le voi spune curat: "Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege."

Evidenţa salvării, mântuirii, credinţei tale este o viaţă schimbată.

- Cum ştii că pocăinţa ta a fost reală atunci? - pentru că te pocăieşti şi astăzi

- Cum ştii că ai crezut atunci? - pentru că crezi şi astăzi

- Cum ştii că Isus te-a schimbat atunci? - pentru că continuă să te schimbe şi astăzi

- Cum ştii că Dumnezeu s-a întâlnit cu tine atunci? - pentru că se întâlneşte şi astăzi

34 Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi, şi le-a zis: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.

Fiecare trebuie să-şi poarte crucea Lui.

Evanghelia care exclude crucea este o evanghelie falsă şi predicatorul care exclude crucea este un profet fals.

Nu există convertire reală fără pocăinţă: lepădare de sine, să-ţi iei crucea şi să-L urmezi. Să laşi totul pentru El, să vrei să devii ca EL, El să fie singura ta dorinţă, să fii gata să sacrifici orice pentru a fi cum vrea El, să laşi ca viaţa ta să fie condusă de scopurile Lui. Destinul vieţii tale e crucea, dorinţele şi scopurile tale mor şi începi să trăieşti cu şi ca Hristos!

1 Te iubesc din inima, Doamne, taria mea!

2 Doamne, Tu esti stanca mea, cetatuia mea, izbavitorul meu! Dumnezeule, Tu esti stanca mea, in care ma ascund, scutul meu, taria care ma scapa, si intaritura mea!

28 Da, Tu imi aprinzi lumina mea. Domnul, Dumnezeul meu, imi lumineaza intunericul meu.

30 Caile lui Dumnezeu sunt desavarsite, Cuvantul Domnului este incercat: El este un scut pentru toti cei ce alearga la El.

31 Caci cine este Dumnezeu, afara de Domnul, si cine este o stanca, afara de Dumnezeul nostru?

32 Dumnezeu ma incinge cu putere, si ma povatuieste pe calea cea dreapta.

33 El imi face picioarele ca ale cerboaicelor, si ma aseaza pe inaltimile mele

34 El imi deprinde mainile la lupta, asa ca bratele mele intind arcul de arama.

35 Tu imi dai scutul mantuirii Tale, dreapta Ta ma sprijineste, si indurarea Ta ma face mare.

36 Tu largesti drumul sub pasii mei, si nu-mi aluneca gleznele.

[Versete din Biblie, Psalmul 18]

"Gestul Mitropolitului Nicolae Corneanu nu este necontrolat, ci este demonstrativ. Ma exprim si ceva mai mult: nici macar nu recunoaste, dupa ce a fost fotografiat, de unde se vede ca el insusi se considera vinovat. Consider ca este o batjocura ceea ce a facut Mitropolitul Nicolae Corneanu! Habar nu are ca este ortodox! A fost comunist - si nu orice fel de comunist, ci unul vandut comunistilor! Este si ramane o capetenie comunista. Referitor la apostazia sa, am primit vesti si din Grecia. Grecii astia, domnule, le stiu pe toate, sunt foarte atenti. Sinodul B.O.R. insa nu a dat niciun raspuns; Sinodul nostru tace. Ar fi cazul sa se trezeasca si sa ia o masura! (…) Personal, il consider un alintat, nici macar un copil - pentru ca unui copil ii poti gasi o scuza. (…) Sinodul trebuie sa ia o masura, dar, din pacate, Sinodul nostru doarme. Ma astept totusi sa aiba o reactie ferma, inteleapta. Pana la urma, oricum adevarul va birui, iar sinodalii care acum se tem sa ia o masura vor ramane niste lasi, de nicaieri".

astea sunt ganduri pe care azi nu le mai vreau !! le refuz !! .. gata !

Astazi ma voi bucura de ziua pe care a facut-o Domnul ! Ma voi bucura de tot ceea ce mi-a daruit si ma voi ruga plina de nadejde pentru lucrurile promise! Am un Tata minunat si vreau sa ma desfat in bucuria Lui !

Psalmi 19:1 Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui.

Psalmi 118:24 Aceasta este ziua, pe care a facut-o Domnul: sa ne bucuram si sa ne inveselim in ea!

Psalmi 68:19 Binecuvantat sa fie Domnul,care zilnic ne poarta povara, Dumnezeu, mantuirea noastra!!

Un om a fost dus în vizită în rai: La poartă l-a așteptat îngerul său păzitor. După ce au făcut cunoștință îngerul îl întrebă nerăbdător :

- Ai vrea ca să-ți arăt străzile de aur, palatele și toate bogățiile din cer ?
- Nu , răspunde stângaci pământeanul.
- Atunci cred că vrei să vezi casa ta, casa unde vei locui o veșnicie...
- Nu, nu , zise pământeanul puțin îngândurat.
- Am o idee, zise îngerul, hai să-ți arăt pomul vieții și cum vei arăta după ce vei mânca din el.
- A, nu... răspunse bărbatul.
- Poate vrei să-ți arăt cine din cunoscuții tăi vor fii mântuiți.
- Nu asta îmi doresc...îngână omul.
- Gata,știu ! exclamă îngerul în încercarea lui de a ghici dorința omului, vrei să-i vezi pe oamenii credinței, pe Moise, pe Ilie, pe apostoli...
- Nu asta vreau să-mi arăți...spuse hotărât pământeanul.
- Atunci ce vrei să-ți arăt ? întrebă îngerul surprins că pământeanul este mai interesat de altceva decât de ofertele lui .
- Arată-mi-L pe Isus !

Tu pentru care motiv vrei să ajungi în cer ?

Ca să trăiești veșnic în lux și fericire

sau

pentru că îl iubești atât de mult pe Isus încât vrei să fii totdeauna cu El ?

Dragi colegi, nu voi face teologia Învierii (întrucît nu este potrivită o astfel de abordare şi nici nu e de nasul meu) şi nici nu voi înşira mulţimea de obiceiuri strămoşeşti care însoţesc Paştele. Ceea ce îmi doresc să fac este să încercăm să răspundem împreună, pe cît putem şi dorim (deşi tehnic nu este posibil acest lucru, totuşi simt că trăim o relaţie vie, unii cu alţii, ca tineri cu aceleaşi probleme şi întrebări, necazuri şi bucurii) la două întrebări, care mi se par fundamentale şi de răspunsul la care depinde viaţa noastră, depinde de cum ne vom raporta în viitor la ceea ce facem şi la ceea ce ne înconjoară. Nu cred că exagerez, deşi îmi dau seama că riscul de a rămîne neînţeles (în cel mai bun caz) este mare. Deci, iată întrebările: 1. Pentru ce şi pentru cine a pătimit, a murit şi a înviat Iisus Hristos ? şi 2. Ce legătură are Învierea Domnului cu fiecare dintre noi ?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie, în primul rînd să vrem să răspundem. Or, o realitate tristă a zilei de astăzi este faptul că lumea şi, îndeosebi, tinerii au uitat să-şi mai pună întrebări, darămite să caute răspunsuri la ele. Un tînăr care nu-şi pune întrebări este un tînăr îmbătrînit prematur, este un tînăr pustiit. În ochii lui te oglindeşti, te pierzi. Acum încep să înţeleg de unde toată moda asta a falsităţii, de care ne ciocnim în fiece zi. Noi, tinerii, sîntem falşi în multe acţiuni pe care le facem tocmai pentru că am uitat să fim sinceri, pentru că am uitat să ne întrebăm şi să ne răspundem. Din păcate, aceste afirmaţii nu sînt vorbe goale... Dar, să revenim la temă.

Cu adevărat, Învierea Domnului este evenimentul central al întregii istorii a omenirii, este clipa care a unit şi uneşte veşnicia cu prezentul, Cerul cu pămîntul, pe om cu Dumnezeu. Nici înfrîngerea de la Waterloo, nici victoria de la Stalingrad, nici căderea zidului Berlinului nu sînt mai presus de această minune, din simplul fapt că au efecte limitate şi nu pot aduce împlinirea omului. O victorie militară, o descoperire ştiinţifică, o semnare de tratat sau orice alt eveniment lumesc nu ne poate aduce decît bucurii trecătoare şi realizări de moment. Pe cînd Învierea Domnului ne-a adus şi ne aduce nouă, oamenilor, dovada nemuririi noastre, dovada că şi noi putem ajunge în rai, că fiecare dintre noi, fără excepţii, este chemat la fericirea veşnică. Iată ăsta da drept! Dreptul la viaţă veşnică! Nu avem nevoie decît de voinţă şi, bineînţeles, de credinţă...

Nu trebuie însă să uităm un lucru care, din păcate, pare să fie uitat în ultimii ani, de majoritatea „creştinilor-ortodocşi”: anume faptul că Hristos cel înviat este tot acelaşi Hristos care, cu cîteva zile înainte a fost chinuit, batjocorit, scuipat şi, în sfîrşit, răstignit. Or, acest „amănunt” este trecut cu vederea de o bună parte dintre noi. Ni se pare că Hristos cel înviat este un dumnezeu care aduce bucurii şi pace în casele noastre, pe gratis, o dată pe an, şi apoi pleacă în Raiul lui. Însă nu, lucrurile nu stau aşa, din fericire. Dumnezeu ne iubeşte pe fiecare dintre noi. Pot repeta această afirmaţie de multe-multe ori, deşi ştiu că nu mă voi face auzit, decît de puţini dintre colegii mei. „De unde ştii ?” mă poate întreba cineva, plictisit de el însuşi. „El mi-a spus. Da, chiar El mi-a spus. N-am aflat-o de la baptistu’ cutare. De mii de ori mi-o spune. În fiece zi a anului. Dar cel mai răspicat şi deschis mi-o spune în Duminica Paştelui. Nouă tuturor ne spune, chiar dacă este auzit de un număr din ce în ce mai mic de oameni. Pentru El, fiecare suflet este important. Atît de important încît şi-ar da viaţa încă o dată pentru fiecare dintre noi.”

Învierea Domnului nu este un act simbolic. Este un act cît se poate de real, cu un Rost şi cu o Cauză cît se poate de reală. Este manifestarea Iubirii Supreme pe care o poate arăta nouă Dumnezeu, Creatorul nostru. Colegi, să nu ne amăgim: El nu are nevoie de învierea şi răstiginirea Sa. Toate lucrurile capătă sens doar în momentul în care înţelegem că singura cauză şi singurul scop al Rătignirii şi Învierii este Omul – Iubirea pentru om. Orice om: şi beţivul, şi hoţul, şi desfrînatul şi minciunosul, şi, şi. „Păi da eu nici nu beau, nici nu fur, nici nu mint, nici nu desfrînez.” „A, păi înseamnă că eşti sfînt şi trebuie să comandăm de urgenţă o icoană cu chipul tău ...” Nu ne este de folos o astfel de gîndire ... Hristos a înviat şi pentru cel mai drept dintre oameni şi pentru cel mai păcătos. Toată făptura are nevoie de Înviere, Ea fiind unica cale de întoarcere la ceea ce înseamnă Rai. Prin Învierea Sa, Omul-Hristos ne-a demonstrat că fiecare om care tinde spre dumnezeirea Lui poate învia la fel, în trup. Învierea lui Hristos este chezăşia de netăgăduit a vieţii veşnice pentru fiecare dintre noi.

Cîţi dintre noi vrem să ne mîntuim? Mulţi răspund afirmativ, motivele fiind dintre cele mai exotice. Cîţi dintre noi vrem să ne schimbăm viaţa în acest moment, necondiţionat şi definitiv, ca să ne mîntuim? Mult mai puţini. Vedem o situaţie paradoxală, ciudată. Vrem să ne mîntuim, însă nu vrem să facem nimic pentru asta. Nu înţelegem că mîntuirea nu se dă pe tavă. Nu degeaba înţelepciunea populară zice frumos din experienţa sa: „Dumnezeu dă, da în straistă nu pune”. Nu vedem legătura dintre mîntuire şi viaţa noastră, dintre Învierea Domnului şi mîntuirea noastră. Vedem în Paşte o simplă sărbătoare, la care putem chefui în voie cu cei dragi (îmi pun de mai multe ori întrebarea retorică: Dacă la Paşte tot ceea ce facem e să chefuim, dacă la Crăciun tot ceea ce facem e să chefuim, dacă la Ziua Vinului totul se rezumă la chefuit, atunci care să fie diferenţa dintre ele, atunci cum să le deosebim?!). Dacă ne mai rămîne timp, mai trecem pe la Biserică să mai sfinţim o pască, un ou, un cîrnaţ, ca să ne simţim satisfăcuţi, împăcaţi...

Atunci cînd vom înţelege că Paştele nu este o simplă sărbătoare, că Paştele nu este încă un motiv de vacanţă („Mă întreabă un cunoscut pe la începutul lui martie:Cînd cade Paştele anu ăsta? Îi răspund cu o oarecare ezitare, dar şi bucurie, ştiindu-l ca fiind un ateu convins: Pe 27 aprilie! De ce întrebi? Îmi răspunde: Păi vreau să ştiu cînd avem vacanţă...), că Paştele nu este o „comemorare” (ce cuvînt sec-ular...) a unui eveniment oarecare întîmplat acum aproape două mii de ani – atunci avem şanse să întîlnim cum se cuvine Paştele, cum este firesc de a-l întîlni: în Biserică, în noaptea pascală (nu dimineaţa, după ce toate s-au trecut), răspunzînd cu bucurie la Minunea vestită de preot: CU ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

Dinu-Cristian (articol pentru un ziar de liceu)

RÂNDUIALA SLUJBEI DIN NOAPTEA SFINTELOR PAŞTI. UTRENIA ÎNVIERII (.pdf)

Din acel moment, în care soseşti pe această planetă, o serie de zile devin cât se poate de importante. Ziua în care ai trecut peste examenul de admitere într-o facultate este extrem de important. Şi mai importantă este ziua în care ai promovat examenul de licenţă.

Mulţi dintre noi spunem că cea mai importantă zi ar putea fi momentul căsătoriei noastre. Atunci când am hotărât ca două destine să se unească într-unul singur.

Cu siguranţă, ziua în care ţi se naşte primul copil va fi decretată, imediat, cea mai importantă zi din viaţa ta.
Ziua în care copii tăi ajung la casa lor, căsătorindu-se la rândul lor, intră în topul celor mai importante zi...

Care să fie, totuşi, cea mai importantă zi pentru noi?
Să fie ziua în care Iisus Hristos a hotărât să se lase răstignit pentru păcatele noastre ca apoi să învie odată cu speranţele noas-tre de mântuire?! Cu siguranţă.

Ştie cineva să plângă? Atunci să tacă!

Ştie cineva să sufere? Să nu se grăbească!

Ştie cineva Calea? Atunci să moară!

Priviţi întâi la EL!